Într-o lume ideală, mi-ar plăcea să existe un muzeu al omului modern.

Dar nu unul în care să-mi răsune paşii pe culoarele pustii. Ci unul înţesat de oameni. Nu unul bazat pe cultură savantă. Ci unul construit pe cultura cotidianului. Un muzeu care să surprindă Omul în meandrele vieţii de zi cu zi, lăsând vizitatorul să se confrunte cu propria sa imagine.

Şi mi-ar plăcea ca explicaţiile, chiar dacă din perspectiva ştiinţelor umane, indispensabile înţelegerii expoziţiilor, să nu îndepărteze oamenii prin teorii abstracte. Ci să-i apropie. Să aducă reperele necesare. Dar să fie o vulgarizare, fără vulgarităţi.

Mi-ar plăcea ca expoziţiile din acest muzeu să fie dedicate temelor cu care se confruntă azi, Omul. Pentru că, femei, bărbaţi, suntem toţi în căutarea fericirii şi a plăcerii, în toate formele ei: gustativă, sexuală, socială, intelectuală sau morală. Şi visez ca toate aceste expoziţii să fie concepute sub semnul toleranţei şi al generozităţii. Al valorilor umane.

Dar cum nu trăiesc într-o lume ideală, am două alegeri: să rămân în neputinţa realizării visului meu sau să încropesc un model în miniatură a ceea ce mi-ar plăcea să văd în acest muzeu. Am cu mine doar imaginaţia, cuvintele şi pasiunea pentru ştiinţele umane. Dar orice construcţie începe cu o piatră (pietricică?) de temelie, nu? Deci, să fie… idEI şi idEaLE!

Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să-mi răsune paşii (virtuali) pe culoarele pustii!

Bine ai venit!!